Dragi elevi, stimaţi părinţi, onoraţi pedagogi!
A devenit o frumoasă tradiţie, ca în fiecare an, la sfîrşitul lunii mai, să marcăm în mod festiv sărbătoarea „Ultimului sunet”. Fiecare matur: cadru didactic, părinte, bunel – retrăieşte clipele despărţirii de frumoasa şi îndepărtata copilărie, pentru că luminoasa zi, cu flori şi zîmbete, predispune la aceasta.
Sărbătoarea „Ultimului sunet” devine pentru toată societatea nu numai un prilej de satisfacţie, ci şi un motiv de profundă meditare despre rolul educaţiei şi pedagogului în societate.
Dragi elevi!
În drumul parcurs prin labirinturile cunoaşterii călăuză fidelă vă este Măria Sa Cartea, care este un nesecat izvor de înţelepciune. Şi dacă misiunea voastră este de a învăţa, de a acumula cunoştinţe trainice, avem certitudinea că aţi reuşit, pentru că viitorul dictează antrenare plenară la edificarea societăţii democratice, dar aceasta le reuşeşte celor puternici. Puternic a fost, este şi va fi cel bine instruit, bine educat. Sărbătoarea ultimului sunet este pentru voi deosebitul prilej de evaluare a succeselor obţinute pe parcursul acestui an şcolar, dar, în acelaşi timp, şi un imbold de înălţare continuă.
Dragi absolvenţi!
Este nostalgic pentru voi ultimul clopoţel. El vă inundă sufletul de bucurie, de speranţe, de mîndrie pentru şcoala voastră şi profesorii care v-au îndrumat. Examenele care vă aşteaptă cer de la voi insistenţă şi seriozitate. Oricît de anevoioase ar fi cărările destinului să fiţi receptivi la îndemnul sufletului de a reveni acasă, la baştină, pentru a o face înfloritoare.
Dragi pedagogi !
Cu truda voastră s-a mai format încă o generaţie. Meritaţi respectul şi admiraţia pentru ceea ce faceţi şi realizaţi. Rămîneţi călăuza frumosului, adevărului, dreptăţii, valorilor fără de care o societate nu poate exista.
Dragi părinţi!
Niciodată nimănui nu i-a reuşit să ne substituie nici fizic, nici spiritual. Familia trebuie să fie şi să rămînă leagănul copilăriei, al demnităţii umane, al respectului şi al credinţei.
Să tratăm şcoala ca un adevărat partener în creşterea şi educarea copiilor noştri în spiritul valorilor naţionale pentru a dăinui ca neam.